IMPOTRIVA LEGII DRAGOMIR...legea 4

Întorcându-mă ieri de la Timişoara şi neavând ce face pe maşină, m-am pus să discut cu ai mei colegi de la birou despre legea 4, pentru a ajunge la concluzia că e aberantă. Trebuie însă luptat cu alte mijloace, pentru că pe judecători, procurori, parlamentari etc. îi doare în pulă de proteste pe stadioane, de golit peluze de alte chestii de genul, în principal pentru că oricum habar nu au despre ele. De asemenea, nici nu cunosc ca lumea legea aia.

În consecinţă, o să declanşez o campanie de conştientizare a mediului juridic despre aberaţiile din lege şi despre abuzurile care rezultă din aplicarea sa. O să scriu câteva materiale despre asta, poate organizez o conferinţă vedem...

Am însă nevoie de ajutor, de aia am făcut şi un topic nou. M-ar ajuta extrem de mult dacă aş reuşi să adun cât de multe procese verbale de contravenţie legate de această lege, precum şi cât de multe hotărâri judecătoreşti pronunţate în urma unor plângeri împotriva acestor procese verbale. De aia, vă rog pe fiecare dintre voi care aveţi aşa ceva să mi le trimiteţi pe mail la contact@raduchirita.ro . De asemenea, vă rog să apelaţi cu încredere la prieteni, cunoştinţe nu numai din Timişoara ci din toate peluzele pentru a strânge cât de multe astfel de documente.

Hai, o mobilizare, ca să putem face ceva în pula calului, că altfel stăm ca nişte proşti să ne-o dea jandarmii la bot.

Povestea lui Mos Nicolae

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor. De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata. Cine e Mos Nicolae? Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de Mos Neculai si pina la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca biruitor de popor ) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ierusalim

Povestea emoţionantă a celui mai longeviv şef de galerie din România

Constantin Mincea a fost cel mai longeviv şef de galerie din istoria unei echipe de fotbal din România. Asta a fost strigarea lui preferată timp de 32 de ani
Pînă în 2002, Rapid Bucureşti a avut un şef de galerie care a rezistat în fruntea tifosilor 32 de ani. Constantin Mincea. Geamgiul. A fost un personaj cu o poveste aparte. S-a impus ca lider al suporterilor prin felul lui deschis de a fi, pentru vocea lui teribil de zgomotoasă, dar mai ales pentru că întotdeauna a încercat să aplaneze conflictele, nu să le genereze sau să le escaladeze.

"La noi nu se ceartă nimeni"
A murit la 63 de ani, în 2005, din cauza cancerului. Chinuit de boală, lăsase tribuna Giuleştiului încă din 2002. A avut însă răgaz să explice dragostea pentru Rapid nepoţilor şi copiilor lui. "Tata a fost 32 de ani şeful galeriei. M-a luat de la 6 ani în Giuleşti. Noi, susţinătorii Rapidului, am înfiinţat prima ligă a suporterilor din ţara asta", povesteşte mîndru Butelie, fiul lui Constantin Mincea. El a preluat galeria pînă în 2004. Atunci a venit rîndul lui Gheorghe Corsicanu. "La noi nu se ceartă nimeni. Să se înţeleagă asta. Au fost alegeri şi a venit rîndul lui Gigi atunci. Azi e Bulgaru, un băiat tînăr, isteţ, care ştie să fie lider şi să conducă grupul", explică Butelie. Are 44 de ani şi duce mai departe afacerea familiei: prăvălia în care vinde geamuri şi oglinzi
Cristi Bărbosu înainte de Mincea
Nepotul lui Constantin Mincea are 18 ani. Pare însă din cu totul altă lume. Doar îşi vizitează tatăl la prăvălie. E un puşti din era nouă, dar şi-a amintit poveştile bunicului: "Sînt rapidist. Normal. Am fost interesat să aflu mai multe despre pasiunile bunicului meu. Ştiu că înaintea lui, şef de galerie la Rapid era Cristi Bărbosu", a povestit Robert Mincea. Tatăl lui l-a completat. "Ştiu şi cum a preluat tata galeria. Pe Bărbosu l-au arestat la un moment dat, cînd galeria Rapidului făcea o deplasare la Braşov. Erau în gară. Văzînd asta, mulţi dintre ei au vrut să se întoarcă acasă. Le era frică să mai plece singuri. Atunci tata i-a adunat pe toţi şi le-a spus: «Urcaţi în tren! Nu lăsăm echipa la greu! Nu ni se întîmplă nimic»! Şi de atunci el a rămas".

"În deplasări, noi împărţim bucata de pîine"
Dar care sînt criteriile după care se alege un şef de galerie? "Păi, în primul rînd să ai calităţile unui lider. Să fii popular. Să ai o voce baritonală. La noi nu există duşmănie. V-am spus că acum şeful galeriei e Vali Bulgaru. El trebuie să respecte generaţiile, aşa cum şi face, pentru ca şi noi s-o respectăm pe cea tînără. Asta e un fel de tradiţie la Rapid. Nu vedeţi că la noi e o singură ligă a suporterilor. La alte cluburi sînt cîte două sau trei. La noi, să fim uniţi e cel mai important. În trenuri sau la deplasări, cînd unul are o bucată de pîine o împarte la toţi". Da, dar au fost cazuri destule în care suporterii Rapidului au fost agresivi. Mincea a răspuns sincer. "Ştiu, dar să ştiţi că nu există pădure fără uscături. Cei care fac asta se autoelimină. Rapid a intrat în era modernă şi în ceea ce-i priveşte pe suporteri"
" De Rapid şi de porumbei tata nu s-a despărţit niciodată!"
Fiul lui Constantin Mincea a povestit cum a devenit tatăl lui şef de galerie la Rapid şi cîteva întîmplări trăite alături de el

- Prin 1999 am făcut un interviu cu tatăl tău. M-a dus undeva unde ţinea porumbei.
- După Rapid, porumbeii erau a doua lui mare dragoste. Nu-i mai avem. Adică sînt tot pe strada Mărgeanului lăsaţi în grija unui prieten de-al lui.

- Era impresionantă dragostea lui pentru păsări.
- Petrecea zile în şir acolo. Mergea la competiţii cu ei. Dar asta cînd n-avea Rapidul nevoie de el.

- Care era strigarea lui preferată pe stadion?
- Multe, dar cel mai mult îi plăcea asta: "Un strigăt din vechea Troe!" Tribuna îi răspunea: "Ahooeee!" El continua: "Pentru faima lui Dan Coe". "Ahoe!"
Săltat de securitate


- Dar acum, versurile cîntecelor voastre cine le face?
- Noi sîntem cei mai buni poeţi. Noi le facem, cînd stăm la o cafea sau la o bere.

- A fost vreun moment în care tatăl tău a avut probleme cu autorităţile comuniste?
- Urma să jucăm cu Victoria. Stăteam cu tata la prăvălie şi la un moment dat a venit maşina Securităţii cu un miliţian. Aşa se întîmpla înainte de meciuri d-astea. Îl prelucrau autorităţile. Să nu iasă scandal.


Cioară cu suflet de porumbel


- Şi?
- A primit o propunere atunci care l-a şocat. Miliţianul i-a zis că şeful lui, un general, i-a promis că-i face prăvălie în centru, că îi dă tot ce vrea numai ca el să facă galerie pentru Victoria. Să-şi schimbe echipa.

- Şi ce a răspuns Mincea?
- Nu! Nu vă supăraţi. Dar indiferent ce mi s-ar întîmpla, de Rapid şi de porumbei eu nu mă despart niciodată. Puteţi să-mi faceţi ce vreţi.

- Era un om deosebit. Ştiu că i-am cerut voie să dau un titlu mai altfel în revista ProSport Magazin. Zic: "Nea Mincea, sper să nu te deranjeze, dar titlul materialului pe care l-am făcut astăzi cu dumneata va fi ăsta: «Cioară cu suflet de porumbel!» I-a plăcut. Mi-a răspuns: "Da, domnule! E frumos! E aşa cum sînt eu!"
Valentin Ceauşescu: "Cine e grasul ăla?!"
Butelie şi-a amintit un episod legat de familia Ceauşescu: "Rapid juca împotriva Stelei într-o semifinală de Cupă. Meciul s-a ţinut în Regie. Steaua n-avea suporteri. Ţineţi minte. Băgau în tribune soldaţi în termen. Aşa şi în Regie. Cîteva rînduri de soldaţi şi noi, mulţimea de suporteri ai Rapidului. Ţin minte că tata era înconjurat de miliţieni pentru că Valentin s-a enervat cînd l-a văzut cum conduce suporterii: "Cine e grasul ăla?! Aveţi grijă cu el. Să nu iasă scandal sau să strige ceva urît". La două zile după meci, tata a primit ordin de concentrare în armată pentru două săptămîni", şi-a amintit Mincea.

Poveşti din galerie
Mincea îşi aminteşte: "Eram la Scorniceşti. Rapid ataca, adică era în careul adversarului şi deodată l-am văzut pe arbitru că fuge şi indică punctul cu var din careul nostru. A dat 11 metri pentru ei. Eram stupefiaţi. N-aveam ce face". Altă întîmplare: "Jucam la Tîrgovişte. Era 1-0 pentru ei, apoi am egalat imediat. Din senin, un ţigan de la ei a venit în faţa noastră şi a început să strige: Să tacă toba! La noi, fără tobă nu există, nu tace niciodată, numai că atunci, băiatul care bătea în ea a fost înjunghiat pe la spate".


"Să nu uite nimeni că Rapid este singura echipă din România care la un meci în deplasare a avut 10.000 de suporteri. E vorba de acel meci blestemat de la Craiova, cînd antrenor era Mircea Lucescu"
Mincea

"Suporterii Rapidului au fost primii din România după '89 care au plecat într-o deplasare externă. Am fost 100 de oameni la Milano, la meciul cu Inter. Meciul s-a terminat 1-1. Pentru noi a dat gol Andrasi"
Mincea
"Galeria Rapidului se potrivea în altă parte"
Scriitorul şi jurnalistul Radu Călin Cristea a făcut programul de meci pentru partidele Rapidului începînd din 1982. După 1990 a lucrat la Radio Europa Liberă, ca realizator al emisiunii "Actualitatea Românească"

- Credeţi că Mincea a fost cel mai longeviv şef de galerie din istoria unui club de fotbal din România?
- Da. Adică eu n-am mai auzit sau n-am mai cunoscut pe cineva care să conducă atît de mult timp un grup. Nu era altul de talia lui.

- Cum v-aţi angajat la Rapid?
- Terminasem filologia şi un prieten mi-a zis că au nevoie de cineva care să le facă programul de meci. Eu eram rapidist de mic.

- A fost nevoie de vreun concurs?
- Nu! A fost nevoie să-i conving că sînt rapidist cu adevărat. M-au pus să le spun echipa din 1967. Am turuit-o şi m-au angajat pe loc.
"Dan Constantin cenzura programul de meci"


- În programul de meci scriaţi ce voiaţi sau exista cenzura?
- Nu! Eram cenzurat! Le era mare frică de galeria Rapidului. Cel care ne cenzura lucrează astăzi în presă la Jurnalul Naţional. Dan Constantin se numeşte. Lucra la Comitetul Municipal de Partid. Dar n-am avut niciodată probleme cu el.

- În ce consta cenzura acestuia?
- În primul rînd, se uita cu lupa pe la poze să nu existe vreo pancardă pe care să scrie "Jos Ceauşescu!". De asta era obsedat: să nu se ia cineva de tovarăşul Ceauşescu.

- Cum caracterizaţi dumneavoastră galeria Rapidului?
- E un fenomen fabulos. E o galerie care a ales să se exprime moderat şi în momente de criză. Şi asta înseamnă enorm. În perioada romantică avea un umor nebun, dar şi curaj fabulos.


"Cine ne-a băgat în B, Ceauşescu PCR"


- Aveţi exemple?
- Jucam cu Dinamo, pe Giuleşti. S-a terminat 4-3 pentru noi şi Cămătaru trebuia să dea două goluri ca să cîştige Gheata de aur. Tot stadionul şi-a dat seama de aranjament, iar galeria s-a descălţat şi cu pantofii în mîini toţi cîntau: "Gheata de aur pluteşte uşor" ca "barca pe valuri pluteşte uşor"

- Şi curajoasă?
- N-aţi auzit de scandarea: "Cine ne-a băgat în B, Ceauşescu PCR!" Trebuia să fii nebun să ai curaj să strigi aşa ceva atunci.

Cadoul

Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in varsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hartie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cand a vazut ca fetita a folosit hartia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.

Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunandu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".

Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cand vazu ca, de fapt, cutia era goala.El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cand dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atatea saruturi pana cand s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.

Si, de cate ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.

Fiecare dintre noi a primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni.
Nu putem avea altceva mai pretios decat asta! E pacat sa nu fim constienti de acest cadou atunci cand ne este daruit...noua ni s.a daruit Rapidul, dc ne batem joc de el ?

Viata

Viaţa este oportunitate, foloseşte-o. Viaţa este frumuseţe, admir-o. Viaţa este un vis, realizează-l. Viaţa este o provocare, înfrunt-o. Viaţa este un joc, joacă-l. Viaţa este o promisiune, realizeaz-o. Viaţa este tristeţe, depăşeşte-o. Viaţa este un cântec, cântă-l. Viaţa este o luptă, accept-o. Viaţa este o tragedie, înfrunt-o. Viaţa este o aventură, îndrăzneşte. Viaţa este noroc, fă-ţi-l. Viaţa este viaţă, luptă-te pentru ea.

Prieteni si dezamagiri

"Prietenia": relatie de dragoste si incredere intre doua persoane. Asa defineste dictionarul acest frumos cuvant.

Eu nu as putea sa traiesc fara prieteni. E atat de important sa existe oameni pe care stim ca putem sa ne bazam. Oameni cu care ne intelegem, cu care vorbim, cu care ne distram, care devin ca o familie pentru noi, oameni care ne accepta asa cum suntem. Nu trebuie sa gandim la fel ca sa fim impreuna, ci sa avem de unde sa invatam! Asta inseamna prietenie pentru mine. Prietenie adevarata!Atunci cand prietenia nu este adevarata, intervine ceva, ceva se intampla si prietenul acela pe care noi il credeam intr-un fel anume, se schimba. Intuitia ne spune tot timpul cum sunt oamenii, intuitia nu ne insala nici macar o data, doar ca, din cand in cand, ne prefacem ca nu o auzim si ne apucam sa dezvoltam relatii cu oameni pe care vrem sa ii vedem intr-un fel, dar ei sunt altfel.Nu exista pentru mine o durere mai ciudata decat aceea pe care o simt cand un prieten ma dezamageste. Ciudata, pentru ca eu sufar foarte mult, asa cum sufar cand m-a dezamagit o iubita sau cand am fost parasit.Oricare dintre cei doi prieteni poate sa spuna de ce celalalt reactioneaza asa si de ce face ceea ce face, intr-o anumita conjunctura. Este foarte important ca atunci cand el nu ne raneste pe noi, ci pur si simplu face altceva decat ceea ce am face noi pusi in aceasi situatie, sa nu-l judecam. Prietenii sunt langa noi nu ca sa faca ceea ce vrem noi, ci ca sa ne impartasim din momentele placute sau mai putin placute din viata si sa fim aproape atunci cand ei au nevoie de noi.

fluturi in oglinda

ma vezi? te vad...
ma auzi? te aud...
ma mirosi? nu ai miros
...ma simti? normal ca te simt...
ma gusti? nu pot gusta...
existi? da, exist, de ce ma intrebi?...
vreau sa vad cine sau ce esti...
sunt ceva ce nu poate fi explicat in cuvinte...
ce scop ai?
sa sa te fac sa vezi...
ce sa vad?...
ce inseamna tot...
care "tot"? ce "tot"?...
tot ce te inconjoara...
ce anume ma incojoara?...
un univers intreg de lucruri nevazute si nemaintalnite...
de ce?...
de ce ce? de ce nu le vezi, de ce existi sau de ce exist eu?...
tot..toate..ah, nu mai inteleg nimic..stai! ai zis "eu", adica esti un "tu", adica esti o persoana..o persoana cu constiinta, constientizezi ca esti viu sau vie...nu mai inteleg nimic....
linisteste-te, o sa intelegi cu timpul...
nu ma linistesc deloc, vreau sa inteleg ce cauti in viata mea, cine esti, ce vrei?...
nu vreau sa iti fac rau, vreau sa te ajut...
ti-a zis cineva ca am nevoie de tine? nu! dispari, pleaca, ma speri...
tu m-ai chemat, de ce ma gonesti acum?...
eu? nu e adevarat, nici nu te cunosc...
ba da, fac parte din tine, tu fara mine nu ai fi, asa cum nici eu nu as prinde aripi fara tine...
nu, nu se poate, nu ai cum sa faci parte din mine, nu simt nimic pentru tine, esti doar un strain...
stiu, e normal, abia ne-am gasit, nu poti iubi necunoscutul...
pai atunci daca nu ma stii, cum ai auzit strigatul meu de ajutor?...
deci recunosti ca m-ai chemat...
nu pe tine in mod special, cerusem "ceva", un semn, ceva, se pare ca tu esti "ceva-ul" meu! ai aparut repede, nu ma asteptam, daca tot nu stiu ce esti pot sa te ascociez cu un animal atunci?...
poate...
vreau sa fii fluturele meu, poti?...
probabil, trebuie totusi sa intelegi cine sunt...
perfect, spune-mi, povesteste-mi despre acel "tot" ...
nu ai intelege, degeaba ti-as zice...
incearca!...
nu, nimeni nu ar intelege acum...
bine, pentru moment accept, dar nu promit ca nu ma va roade....
e normal, orice om duce o lupta, fie cu el insusi, fie cu altcineva sau altceva..
si tu ai venit sa ma ajuti sa lupt?...
nu, am venit sa iti arat cum sa o opresti....
o pot opri?...
da, dar trebuie sa ai o vointa de fier si sa scapi de cei sase dusmani care iti vor aparea in drum...
sase?...
da...
cum adica sase? cine sau ce?...
iubirea, teama, egoismul, puterea, claritatea si batranetea...
inteleg dar totusi nu inteleg...
stiu...tocmai de aia, de acum inainte voi fi alaturi de tine ca sa te indrum...
imi promiti?...
gandeste ca tu momentan esti ca un fluture de abia iesit dintr-un cocon peste care cineva a aruncat o palarie...
eu deja sunt un flutue batran care a scapat de intunericul palariei, da, iti promit!...
jura-mi!...
va trebui sa crezi in mine ca sa nu imi iau zborul, dar totusi ai grija sa nu ma strivesti, fluturii mor repede,
pot doar sa iti jur ca nu voi trai doar o zi ca ceilalti fluturi, eu sunt doar al tau, traiesc atata timp cat ma hranesti...
iti multumesc, multumesc din suflet, multumesc ca existi si sa stii ca imi pare rau ca te-am gonit mai devreme,
multumesc ca ai aparut, ca m-ai auzit si ca ai aripi pentru mine...
cu placere, dar nu-mi multumi, nu ai de ce...
pot sa te mai rog ceva?...
da normal, niciodata sa nu ma mai intrebi daca poti....
iesi de acolo si strange-ma in brate. ma iubeste, nu ma iubeste. nimeni nu ma mai iubeste, nici macar ea.
demonstreaza-mi ca macar tu ma iubesti...
iarta-ma, sincer, imi pare rau, dar nu pot...
de ce nu? cum nu, si aveam incredere, imi pusesem sperantele in tine, nu-mi fura si a doua aripa, te rog!
pot sa primesc toate umbrele sa stii si ca am atata lumina sa dau in schimb, te rog! raspunde! cum nu poti?
de ce nu poti?...
pentru ca eu nu pot trece prin oglinda!..

Un simplu meci

Si uite asa ne intoarcem de Acasa suparati, dezamagiti ca echipa nu merge si ca nu ne mai aduce bucuria cu care ne obisnuise frecvent. Discutii aprinse au loc ca de fiecare data in incercarea de a gasi un vinovat pentru esec. Da, am luat un punct, insa precum o femeie care simte atunci cand este inselata asa si noi, suporterii cu trupu` si sufletu` nu doar din spatele unui ecran, simtim ca ceva e neinregula cu echipa noastra, ceva nu merge bine. Insa noi suntem acolo indiferent de ce se va intampla. Sustinem echipa, asta muncitoreasca .. buna sau rea e a noastra. Daca aveam si noi acces la butoane, daca ne sponsoriza si pe noi macar una din puterile statului poate soarta galeriei ar fi fost alta: eram si noi impartiti in mai multe grupulete, veneam la meciuri doar pentru bani, sa ne aratam Fredurile, Lacosturile sau sa ne aratam noua pereche de blugi. Nu cred ca in ultima perioada a fost vreo echipa sa mai aiba stadionu` plin, asa mic cum e, indiferent de locul echipei in clasament. Chiar a fost o surpriza sa vedem cum cainii si-au onorat toate biletele primite si chiar au incercat sa se auda. E adevarat, cel mai tare s-au auzit dupa finalul meciului, insa trebuie sa-i intelegem. Pentru noi nu e doar o echipa de fotbal. E un sentiment, a devenit un mod de viata. Muncim mai cu spor cand ne gandim ca vine weekendu` si ca o sa fim iar in peluza vreunui stadion, desi ne certam cu sefu sau ne dam demisia. Detalii care nu conteaza. Ne deosebim de voi prin faptul ca noi ne dedicam 100%, si fara sucurile acidulate pentru care se bat alti. Chiar daca avem cele mai scumpe abonamente noi tot venim la meciuri, chiar daca voi aveti deplasarile organizate si platite noi tot suntem prezenti in numar mai mare. D-aia eram mai multi in B desi echipele astea politice castigau cupe si ce mai vroiau ele. Noi o facem pentru Rapid, nu pentru laude, nu pentru faima, nu pentru bani. Rapid ocupa primul loc in viata noastra si cand zicem ca el este “TOT ce-am iubit si vom iubi pan’ la moarte” noi chiar credem asta, nu e doar o rima.Acum urmeaza Bistrita,sa ne vedem cu bine acolo:)

Viata de Noapte

Lumea are in general mai multe fete, insa eu o sa ma refer strict la doua. Una dintre ele, este cea din cursul saptamanii. Aunci cand toata lumea se trezeste dimineata, blesteama tot ce-i iese in cale, de parca asta i-ar aduce cateva de minute de somn in plus. Oameni mohorati, cu riduri multe, cearcane negre si suspine la tot pasul. Asta e tara noastra in astfel de zile. Cealalta masca pe care o preferam, e atunci cand intram in spectacolul oferit de viata: cu hainele de duminica pe noi, parfumati, frezele cele mai in trend, ne-ascundem ridurile si suntem cei mai frumosi. Gata! Plecam in oras. Plaja de optiuni e imensa: de la a ramane la coltul blocului cu baietii, la cluburi selecte. Noi de obicei preferam categoria de mijloc – uneori alegem si coltul blocului, insa de cateva ori pe luna (de obicei dupa vreo combinatie reusita sau in ziua de salariu), ne permitem sa exploram si noi “viata de noapte”. Depinde de noi, pe ce sezlong vrem sau ne permite buzunaru` sa ne asezam. Sa pleci cu RATB in club?! Neah. Taxiu` nasule. Dupa ce se strange gasca, o urnim spre destinatie. Si de aici incepe weekendul pentru noi. Cateodata mai apelam si la multivitamine(fara legale) ca sa intram in atmosfera, alteori, deja o avem inca de la momentul intalnirii. Ajunsi in club, primu` lucru o analiza scurta a populatiei. Apoi gasim si noi un loc, bautura si avem tot ce ne trebuie. Unii sunt cu ochii doar dupa bagaboante, altii prefera ringu` de dans. Insa pana acolo, alcoolu` trebuie sa-si faca efectu`. Anturaj cu japca nu cautam. Suntem finuti, insa daca vreun dusman isi face aparitia, avem privirea ca pisica. Si incepem bem .. si bem .. si tot bem. Pana incepem sa simtim tupeu` uracanduni-se la cap. Atunci ne permitem orice: nu mai avem inhibitii sau timiditate. Aruncam ochii dupa tarfe. Tine, sau nu tine vrajeala? Uneori se mai fac si pariuri. Distractia e in toi. De obicei, pica doar alea aventuriere, care-si doresc ce ne dorim si noi: o noapte si-atat. Nu vrem femei prea tunate, care intai pipaie buzunaru`, nici strambe care sa atarne dupa noi la infinit. Cautam fete ingrijite, nu neaparat maxim de frumoase, care sa fie la fel ca noi: sa le placa viata. Insa dimineata, fetele, unele vor si cate-o manea. La betie nimeni nu mai tine cont de nimic. Da, e mai frumos sa zici ca nu asculti, ca lumea judeca dupa aparente. Riscam: ne suim intr-un taxi si aia e. Bem iar si iar si iar. Nici muzica n-o mai auzim. Femeia ni se pare superba acum. N-avem griji. De probleme ne ocupam maine. Avem treaba. Acasa ajungem cu sau fara fata. Insa tot ce vedem e patu`. Indiferent de modul de folosire. Cand ne trezim nu mai stim nimic, sau asta vrem sa dam impresia. Fata rareori mai e cu noi. Cateodata mai ramanem si fara bani ca asta e riscu`. Si astea-s noptile bucurestene. Femeile stiu ca cel mai usor agata baietii in club, prin miscari lascive, prin zambet, prin gesturi. Ele stiu ca noi intotdeauna platim ca sa le avem. Chiar daca o scoti la suc, chiar daca ii dai banii personal. Ele profita de faptul ca avem nevoie de ele. Dar totusi ne place.

Mai sunt cateva zile si-ncepe

Mai sunt cateva zile si-ncepe. Insa zilele astea ni se par infinite. Emotia a pus stapanire pe noi si toti visam cum o sa fie anul asta pentru ceea ce iubim cel mai mult. Parca abia acum ne trezim din betiile trase de sarbatori si realizam ca trebuie sa ne revenim un pic. Incepe isteria. De cand am auzit ca abonamentele s-au pus in vanzare am constientizat ca mai e putin. “Cand bateam mingea in preajma Giulestiului calcam cu toti altfel, parca mai pe varfuri” zicea candva marele Ilie Nastase. Asa calcam noi. Cand coboram din cunoscutul tramvai 11 si facem primul pas pe 9 mai, genunchii ni se indoaie de la jumatate. Incepem sa auzim cantece de la veteranii care intotdeauna vin mult mai devreme. Zambim. Ne luam alt mers. Parca plutim. Ne e drag cand ii vedem pe toti purtand culoarea visinie. Dupa obisnuitii nervi de la intrare pentru ca nu merg niciodata toate intrarile, tot ceea ce este rau lasam acolo. (mai putin in meciurile cu spurcatii si cainii). E locul in care nimic nu ni se poate intampla, in care Rapidul ne devine mama, tata, sora sau frate. De sus, marii ingeri ai Rapidului, Dan Coe, Florian Pittis, Sandu Neagu si multii altii, ne vegheaza neincetat. Cand arbitrul o sa fluiere startul partidei, imnul o sa zguduie stadionul. Vocile a mii de oameni o sa se auda ca una singura, iar Bulgaru` o sa ne priveasca cu mandrie ca ne are. Ne simtim frumosi cand suntem laudati si cand vedem incercarile esuate ale mass-mediei de a ne denigra in fata impatimitilor cetateni din fata televizoarelor. Ce nu ne doboara, ne face mai puternici, iar noi devenim din ce in ce mai daruiti fenomenului. Si acum cand scriu, ma cuprinde tremuratul. E o stare inexplicabila. Iubirea si devotamentul nu se pot explica in cuvinte. “Pentru mine, Rapid este Tot ce-am iubit si voi iubi pan` la moarte. Noi steagul jos nu-l vom lasa, zi si noapte pentru Rapid noi vom canta.”

Asa e El

Si uite ca totusi amintirile raman. Ne-amintim cu placere de vremurile in care copilaria ne-o petreceam pe-afara. Da, obiceiurile astea ne-au ramas inca, pentru ca asa am fost crescuti. Ne-am trait copilaria reala, nu virtuala. Stim sa zambim la un rasarit de soare si sa ne bucuram de zambetul unui copil. Cateodata ne lipseste acel “MAMAAAA” auzit de tot blocul cand o strigam pe fiinta cea mai draga sa ne arunce un sandvis pe geam dupa atata joaca, si ca ne era lene sa mai urcam scarile pana sus, cand de fapt nu vroiam sa pierdem niciun minut de joaca. Deh, p-atunci nu erau electronicele in floare. Si totusi, inca supravietuim. Ne-am adaptat conditiilor impuse de cei cu bani care profita tot dupa urma noastra. Toti visam in viitor. Insa, uneori ne aducem cu drag aminte de trecut si suntem fericiti pentru ca am putut sa traim si altfel. Macar copilaria ne-am trait-o altfel, asa cum am vrut noi, nu cum ne-a fost impusa. Toti care-am trait atunci, avem semne in genunchi de la cazaturile banale pe care le luam. Insa vremurile astea sunt demult apuse. Doar noi intre noi ne intelegem, copiii de acum rad cand ne-aud si nu-si pot imagina viata fara ceea ce au acum. Inca ne faceam retele ilegale, insa aveam o limita. Singurul lucru care n-o sa moara pentru noi, e Rapidul. Indiferent daca e 1923 sau 2011 el continua sa fie asa cum a fost intotdeauna: sa ne duca pe culmile gloriei sau pe marginea prapastiei. Asa e El si noi ne scoatem palaria in fata sa. El e cel care ne-a invatat sa iubim si sa traim cu adevarat. Pentru el, facem sacrificii.

Ne ramane totusi o alinare: Rapidul

Cand deschidem ochii pentru prima oara, toata lumea ne ureaza noroc,sanatate,bani. Insa, cateodata, unele dintre ele ni le facem cu propriile maini. Desi, de cele mai multe ori cadem in ispita si nu mai suntem rationali cand ne-ndragostim sau cand banii ajung sa fie un motiv pentru care traim, cadem prada disperarii care ne impinge sa facem anumite lucruri care inainte ni se parea absurd si mult prea iesite din comun. Nu putem gasi o explicatie pentru faptele noastre, iar cand ne trezim la realitate, primul lucru care ne vine in minte este sa-I gasim vinovati pe cei din jur, evitand de fapt sa ne dam seama ca noi suntem cei din vina carora directia de mers s-a schimbat. Si astfel, ajungem sa ne inraim cand vedem ca lumea profita de bunatatea noastra, arunca cu vorbe false, se folosesc de noi pentru a-si atinge scopurile, iar noi avem doua optiuni: resemnarea sau razbunarea. De cele mai multe ori, o alegem pe a doua, pentru ca vrem sa-I facem pe ceilalti sa simta ceea ce simtim noi. Se zice ca indiferenta este cea mai buna arma, insa este extrem de rar folosita. La un moment dat ajungem sa ne inchidem in noi, facandu-le rau si celor din jur. Familia este cea care sufera cel mai mult de pe urma greselilor noastre pe care uneori ni le asumam, sau poate nu. Apoi ne apar alte oportunitati. Noi riscam iar si iar .. si ne ardem, iar si iar .. Insa, ne incredem iar. Ne apare o persoana alaturi de care vrem sa incercam iar, insa exact atunci cand ar trebui sa ne purtam frumos, facem opusul si realizam ca pierdem pe cineva care merita cu adevarat. O mare bucata de timp suntem orbi, si nu stim sa deosebim raul de bine. Ne ramane totusi o alinare: Rapidul. El ne provoaca lacrimi de fericire sau de tristete, insa stie sa ne ofere si un zambet. Insa toate astea sunt sincere. Atunci sunt putine moment cand suntem noi insine si lasam la o parte masca pe care cu totii o purtam zilnic, vrand sa parem ceea ce nu suntem de frica de a nu fi acceptati pentru trecutul sau defectele noastre. Rapidul e pur, curat. E alinarea noastra in zilele cu vreme posomorata si e cireasa de pe tort cand suntem in varf si avem motive pentru care zambim. Rapidul e laptele si mierea. Viata ne ofera lamaia.

Un vis, un inceput, o raza de soare

Stau si ma gandesc uneori ce scurta e viata unui om! Viata fiecaruia e precum o stea. Inceputul e cand apare pe cer, cand straluceste precum un soare pe cerul senin ori innorat, iar maturitatea cand incet se topeste, dispare neajutorata precum palpairea unei lumanari. Dar parca mai frumos e cand straluceste, cand are putere, acea parte a vietii numita copilarie.

Nu e om cel ce o data in viata sa nu a stiut ce inseamna sa fii copil, nu a facut lucruri specifice copilariei si nu a stiut sa pretuiasca scumpa sa copilarie!

Copilaria se caracterizeaza prin jocuri, zambete, zile de sarbatoare si soare.

Pentru fiecare copil, zilele de sarbatoare sunt un mic colt de Rai. Atunci toti prichindeii se intalnesc cu alti tanci de seama lor, merg de mana cu bunicuta la biserica si afla ce inseamna surasul.

De Craciun, in fiecare an impodobesc bradul. Puzderii de stele si stelute atarna gingas pe ramurile verzi. Globuri de cristal, ghirlande colorate parca toate imi indulcesc viata. Varful in fiecare an este impodobit cu un inger, un inger superb cu cativa crini in mana. Intotdeauna m-a fermecat, poate cu lacrimile sale precum o perla, sau cu zambetul sau unic.

Si Pastele este o sarbatoare pretuita. Ea este caracterizata prin prospetime si inviere. La biserica mii de oameni aprind lumanari ce danseaza feeric. Se aduc oua rosii si se ciocnesc cu veselie:
- Hristos a inviat!
- Adevarat a inviat!

In fiecare an, de Pasti, privesc apusul fermecator. Parca se scurge domol intr-o
calimara, iar apoi natura il picteaza din nou ca un zeu pe cerul senin.

Toti copiii intampina veseli Pastele. Doar el aduce primavara si, cu ea, soarele ce ne incalzeste.

In Padurea Argintului, un loc fermecator datorita frumusetilor sale, este un lac de cristale. In caldura soarelui nuferi de aur se rasfata.

Aceasta padure de basm este locul meu de joaca. Razele soarelui scapatau prin frunzisul des. Era parca un vis.

Reteta pentru o copilarie frumoasa: se pune o raza de soare, o petala de trandafir, o stea stralucitoare, o picatura de ploaie, cativa fulgi de nea, un curcubeu, un camp inverzit, o mare nesfarsita, cantecul duios al mamei, vorba inteleapta a bunicii, apoi se amesteca totul cu zambetul tau cristalin!

Zambetul copilului e primul sau succes.

Frumusetea.Nebunia. Resemnarea?

Daca soarta Rapidul ar sta doar in mainile ‘’frumosilor nebuni ai Giulestiului’’, cu siguranta am fi fost demult cei mai longevivi campioni. Dar aceste lucruri nu depind de cei care sunt in stare sa-si puna sufletul pe tava, in toata aceasta nebunie.

Cand Sumudica a venit la Rapid sa antreneze, am crezut ca nimic nu mai poate stapani fuvoiul, devotamentul si pasiunea acestui om, din fiecare meci. Iar Sumudica nu a fost singur. Pe langa el au stat, permanent, suporterii care indiferent de situatie au reusit sa completeze acel intreg al Giulestiului, desi multe parti din el lipseau.

Din pacate, suntem, din nou, martorii unui film vechi? Sumi se plange ca Rapidul sta pe loc, nu face niciun transfer. Apar, din nou, fel de fel de tensiuni menite sa desurubeze ceva din mecanismul acesta care mergea cat de cat bine, si care ne ajuta sa ne pastram vie speranta pentru 2011. Incet, incet acele sperante se prabusesc pentru ca nicio miscare nu se intrevede. Vremea trece, am intrat intr-un alt nou an si am ramas pe loc, suntem oarecum impietriti. Se pare ca desi avem cel mai mare posibil rapidist antrenor, lucrurile nu stau asa cum ne-am dorit. Presa este plina cu problemele de la Rapid. Jucatorii nu si-au primit salariile, spun ca s-au saturat de aceasta situatie, intr-un cuvant, inainte de toate, banii sunt pusi in fata. Iar atunci cand punem banii mai presus de toate, stim ca Rapidul se blocheaza. Nu mai functioneaza …

Sa spun ca ar trebui sa ne resemnam de pe acum, ar fi revoltator pentru noi. Poti sa spui orice, dar ca rapidistii nu mai pot depasi momentele grele, asta nu, niciodata! Rapidul e menit sa se ridice si sa reuseasca lucruri surprinzatoare, mai ales, acum, cand un luptator si un alt mare rapidist, Pancu, s-a reintors. Imi amintesc de un mesaj al galeriei rapidiste adresat lui Pancu: ‘’Dragostea ta nu se poate cumpara’’. Revad poze sugestive cu el si realizez cum numai strigatul sau de indarjire ar putea sa faca totul. Insa nu totul depinde doar de strigatul lui Pancu sau de nebunia lui Sumudica din fiecare meci, de la marginea terenului. Nici chiar de atmosfera magnifica din tribune. Toate acestea pot fi niste lucruri expirate in zilele noastre, cand banii reprezinta scopul suprem.

Cei care si-au pus mana pe inima in fata galeriei au primit demult un loc de cinste in constiinta noastra. Fie ca au plecat, fie ca, in prezent, sunt aici sau ca au revenit, ei raman exemplele vii ale iubirii pe care Rapidul o ascunde in cea mai adanca zona a sufletului. In locul din care nu mai poate evada, imbatraneste odata cu noi si mereu se revolta. Si chiar daca frumusetea si nebunia nu pot aduce un nou titlu in Giulesti, nu ne ramane decat sa fim parte din aceste doua elemente care pentru adevaratii rapidistii, da, chiar inseamna totul …

All Chicos Are Beautiful..

Impotriva drogurilor legale!

Rapid campioana 1999..

http://rapidunicaiubire.wordpress.com/rapid-campioana-1999/

CDI aleee aleee 5 ani sarbatoreste!!!

Campionii 1967

free porn

Cu Rapid a început

Primele meciuri ale celui dintâi cuplaj interbucureştean au fost CCA - Locomotiva (n.r. - actualul Rapid) 1-1 şi Progresul - Dinamo 1-3. Primul marcator a fost oferit de giuleşteni, Vasile Copil, la fel cum peste ani tot Rapidul avea să-l ofere şi pe ultimul dintre aceştia, Ion Goanţă. Celebrul fotbalist al vişiniilor a marcat ultimul gol într-un meci cu Sportul, 2-2, punând punct istoriei cuplajelor din România.

SA NE AMINTIM!!! Drumurile Noastre - Dan Spataru

Tot ce-a fost în viaţa mea odatǎ,
Voi lǎsa uitǎrii!
Ani şi luni şi nopţi, la rând, povarǎ,
Clipa despǎrţirii!
N-am sǎ-ţi cer, ce nu-mi poţi da vreodatǎ,
N-am sǎ-ţi cer iubirea!
N-am sǎ bat la porţi închise iarǎ,
Nu-ţi ferii privirea!
Refren:
Drumurile noastre poate,
Se vor intalnii vreodatǎ!
Drumuri şi iubirea,
Gândurile, fericirea!
Drumurile noastre poate,
Se vor intalnii vreodatǎ!
Drumurile şi iubirea,
Gândurile, fericirea!
Versuri Dan Spataru - Drumurile noastre
de pe http://www.versuri.ro
Strofa II:
Voi pǎstra mereu în amintire,
Dragostea curatǎ!
Voi spera mereu într-o iubire,
Cum n-a fost vreodatǎ!
Gândul cǎ mǎ vei respringe iarǎ,
Gândul mǎ-nfioarǎ!
Lasǎ-mi doar prietenia care,
Glasul meu o cheamǎ!
Refren:
Drumurile noastre poate,
Se vor intalnii vreodatǎ!
Drumuri şi iubirea,
Gândurile, fericirea!
Drumurile noastre poate,
Se vor intalnii vreodatǎ!
Drumuri şi iubirea,
Gândurile, fericïrea!

RAPID BUCURESTI

http://ro.wikipedia.org/wiki/FC_Rapid_Bucure%C8%99ti

Razboi!

Terorismul nu este numai o ameninţare, ci efectiv un război. Un război permanent, dur, ascuns, fără frontiere, fără beligeranţe. Este un război absurd, o confruntare punctiformă, de tip mozaic, greu de prevăzut şi contracarat.

Citat

Eu cred că suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranţei, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal.

Ultima oră

La Circ...
Un accident banal –
Un acrobat,
Un salt mortal
Şi...
Acrobatul nu s-a mai sculat...

Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au ţipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi şi-un accident adevărat
Şi-a fluierat...
Zadarnic –
Mortul n-a mai înviat...

Păcat de el!...
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus şi până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morişcă de cafea
Cu balerina lângă el!...

Dar balerina nu-l iubea!...

Povestea lui?
Hm!...
Povestea mea –
A mea,
A ta
Şi-a altora!...

Acelaşi accident de circ, banal...
O zi relâche,
Şi-apoi, la fel,
Cu-aceeaşi balerină lângă el,
Alt acrobat...
Alt salt mortal!...

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

.................

Probabil pasagerul a murit!...

Cantecul Nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun..
Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...
Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

De ce iubim babatii?(de ce ne iubesc femeile)

Pentru ca, atunci cand ajung sa ne iubeasca, ne simtim norocoase, si intregite.
Pentru ca sforaie astfel, continua sa vorbeasca cu noi si in somn.
Pentru ca sunt nopti cand reusesc sa nu sforaie .Si totusi sunt langa noi.
Pentru ca sunt cand barbati, in toata puterea cuvantului, cand copii, tanjind ca si noi dupa alint sau vanandu-ne zambetul.
Pentru ca e in firea lor sa conduca, pentru ca uneori se lasa condusi.
Pentru ca, in toata duritatea lor, au momente de gingasie, tandrete, melancolie.
Pentru ca au un complex de superioritate fata de femei, si noua ne place sa ne simtim dominate, seduse.
Pentru ca sunt foarte orgoliosi si ne fac sa suferim, indeajuns cat sa ne simtim vii, sau pe jumatate moarte. Pentru ca uneori ne arata stelele, si luna, chiar daca ei nu le vad cu adevarat.
Pentru ca nu le place sa bem mult, sau cel putin, nu ne apreciaza pentru asta.
Pentru ca nu e chiar usor sa ii cucerim cu adevarat, sau sa ii pastram langa noi.
Pentru ca au sentimente ca si noi, desi uneori nu ar parea sa aiba.
Pentru ca, daca au chinuit candva o pisicuta, intr-o zi vor avea un moment de constientizare, de sensibilitate, in care le va parea rau.
Pentru ca ii surprinde uneori taria noastra sufleteasca, chiar daca mult timp nu au parut constienti de cata tarie avem nevoie.
Pentru ca ne dau ocazii sa ne simtim superioare, dar nu fac un obicei din asta.
Pentru ca sunt atenti la detalii atunci cand nu sunt total neatenti.
Pentru ca ne fac sa ne dorim sa fim frumoase.
Pentru ca ne fac sa ii dorim.
Pentru ca ne fac sa ne simtim dorite, sau admirate.
Pentru ca nu e in firea lor sa planga, pentru ca uneori chiar plang.
Pentru ca pot fi badarani de-a dreptul ; pentru ca pot fi, la fel de bine, foarte subtili si fini.
Pentru ca le place sa ne dea sperante inutile, de dragul de a ne da sperante, sau de a-si exersa talentul .
Pentru ca au vicii, dar uneori sunt dispusi sa renunte la ele pentru a ne face pe plac.
Pentru ca ne apreciaza sclipirile de inteligenta (haha, in general ce e mai rar e mai apreciat).
Pentru ca par foarte hotarati, pentru ca si ei se pot razgandi. Pentru ca ne tin in brate.
Pentru ca ne asteapta, cu atat mai mult interes cu cat ii lasam mai mult sa astepte.
Pentru ca fac mult sex, dar pot face si dragoste.
Pentru ca ne ofera flori, si nu o fac atat de des incat sa ne plictisim.
Pentru ca piloteaza avioane.
Pentru ca n-o sa recunoasca niciodata ca o femeie poate conduce o masina mai bine decat ei.
Pentru ca ne starnesc imaginatia. Pentru ca le place sa le starnim imaginatia.
Pentru ca nu le place sa asculte fleacurile debitate de femei.
Pentru ca emana o senzatie de forta, de fermitate, de indrazneala.
Pentru ca ne pot oferi un umar puternic, pe care sa ne sprijinim.
Pentru ca ne admira feminitatea.
Pentru ca ne critica atunci cand gresim.
Pentru ca sunt imprevizibili. Sau sunt atat de previzibili, incat ne fac sa radem.
Pentru ca ne fac mofturile, chiar si atunci cand ii enerveaza.
Pentru ca uneori gandesc si pentru noi, atunci cand noi simtim si pentru ei.
Pentru ca ne aleg.
Pentru ca isi cer iertare, atunci cand nici nu te mai astepti.
Pentru ca isi cer iertare stangaci, dar frumos.
Pentru ca rad de zapaceala, slabiciunea, sau inocenta noastra. Dar nu o fac cu rautate.

Spovedanie (Nu beau)

Nu beau,
Nu cânt
Şi nu iubesc!...

Sunt ca un vechi răboj de lemn,
Pe care-ncep să-mi recitesc
Înfrângerile-n sens invers,
Că-n suflet, fiecare semn
De pe răboj se schimbă-n vers...

Privesc pe cei ce trec mereu
Pe jos, pe sus, pe străzi, prin gări -
Botezuri, nunţi şi-nmormântări,
Şi parcă-n fiecare grup
Obiectul principal sunt Eu,
Ca aurul lichid din stup...

Şi mă revăd aşa cum ieri,
Şi patruzeci de ani în şir,
Schimbam cireşii-n palmieri,
Pe tata mare-n "Uncle Sam"
Şi Oltul în Gaudalquivir...

Pe când iubeam,
Cântam
Şi beam!...