Mama

O poveste spune, că într-una din zile, Dumnezeu a chemat la el câţiva bebeluşi şi le-a spus să se pregătească pentru a pleca pe pământ. Atunci unul dintre ei a luat cuvântul şi a început un dialog, întrebându-l pe Dumnezeu:
- Doamne, noi mergem în lume, dar ce vom face acolo, cum ne vom descurca?
- Pentru voi am preg...ătit un înger care o să aibă grijă de voi!
- Dar noi nu ştim limba oamenilor şi... cum o să ne înţelegem cu ei?
- Îngerul pe care vi l-am pregătit vă va învăţa totul.
- Am auzit că în lume sunt multe rele şi cum o să ne descurcăm, cine ne va ocroti?
- Îngerul vă va apăra de toate relele, fiţi fără grijă!
- Doamne, dar cum o să ne putem întoarce la tine?
- Îngerul, pe care vi l-am pregătit, o să vă spună cum ne vom putea vedea din nou!
- Doamne, dar cum se numeşte acest înger, ca să-l strigăm să ne ajute?
- Numele nu este important, dar fiecare îi va spune MAMA!

Poveste fără sfârşit - Rapid Giulesti!

Rapid Giuleşti trebuia să lupte dacă îşi iubea galeria. Aşa am învăţat încă din primele clipe în care am ajuns pe stadionul Republicii, undeva prin ’76 sau ’77. „Raaa-pid Giu-leşti! Luptă dacă ne iubeşti!!”, tuna tribuna a doua şi, acoperiţi cu o pelerină din plastic, transparentă, eu cu tata şi cu Marian, fratele lui cumnatu-meu, mare rapidist (fratele!), aşteptam, într-o atmosferă trepidantă, să înceapă jocul. Era o partidă cu Craiova, evident, altfel n-aveam ce căuta în formula aceea acolo. Ploua mărunt şi ştiu că taică-meu a început să râdă când Marian, care era cu vreo 5 ani mai mare ca mine, a rostit extrem de sigur pe el, la ieşirea giuleştenilor din tunel: „Hai băieţii! Hai Realul! Hai, că dacă nici p-ăştia nu-i bateţi…”
„Cum adică, Marian, nici p-ăştia?… Vezi să nu retrogradaţi anu’ ăsta!”, a continuat schimbul de replici şi, deşi nu asta e important aici, coborârea Rapidului în „B” chiar s-a întâmplat în acel sezon… Aşa era Rapid, o echipă în faţa căreia n-am avut niciodată sentimentul de teamă, ca adversar, ba dimpotrivă, mi-era mai dragă decât celelalte şi nu de puţine ori m-am întrebat de ce.
Aşa erau ei, ca Marian, tot timpul siguri de ei, vag ironici, caterincoşi, spiritual-bombastici, ei erau Realul, Rapidul, Giuleştina… Benigni însă, deşi Craiova pierduse în faţa lor Cupa din ’75, dar acea amintire – eram, oricum, prea copil – nu lăsase mari urme. Benigni, însă cu o galerie care se inflama imediat când era vorba de Dinamo, de pildă, o echipă care avea ce să-ţi inspire, ca adversar. Poate de aceea Rapid era de pus la suflet, dar şi acolo în joacă, glumind… Pentru că ei erau Rapiduleţul, cu Colea Răutu, cu Ştefan Bănică, cu scenetele de sâmbătă seară de la „Satiră şi umor”, gata oricând să suporte ironia celorlalţi şi să răspundă încă şi mai şi. Ei îşi spuneau, fără să fie, cum le spunea restul lumii, aproape ca un vag titlu de mândrie: „ţiganii!”. Şi râsul lor era tonic într-o astfel de discuţie cu lumea: „Voi vorbiţi?!”
…Aşa a fost începutul, aşa i-am cunoscut. Mai târziu am aflat povestea reală, cea din ziua de 25 iunie 1923, când tricourile albe au devenit vişinii pentru a putea masca mai bine impregnarea lor cu fumul locomotivelor. Ştiu poveştile toate şi cred că le ştiu mulţi, de aceea n-am să insist cu „glasul roţilor de tren”, vorba lui nea Vanea. Lucrătorii de la Atelierele Griviţa şi jucătorii unei echipe, Excelsior, care era deja în cartier, au pus bazele „Asociaţiei Culturale şi Sportive CFR”, cu maistrul Teofil Copaci preşedinte şi cu strungarul Grigore Grigoriu căpitan de echipă şi pentru că jucase pe la Venus… în casa lui Grigoriu se confecţionase echipamentul, iar bocancii la Ateliere. Ştiu toate astea, şi cele 6 Cupe ale României luate consecutiv până la război, finala Cupei Europei Centrale, rămasă nedisputată, titlul din ’42, neacordat, adică Trofeul Basarabia… Ştiu, de la nea Vanea şi de la George Mihalache cine au fost Bazil Marian, Ionică Bogdan, Baratky, minunea blondă…
Ce vreau eu să spun e cum am înţeles ce înseamnă Rapid. Care nu era doar atât. La începutul anilor ’80 am aflat din Cenaclul Flacăra că era a doua echipă de suflet a lui Adrian Păunescu, deci şi a mea. Galeria Rapidului, una total anti-sistem, era o încântare: s-o auzi terfelindu-i pe securişti şi pe miliţieni, şi acolo, la tribuna a doua, dar şi în Cenaclu, la Polivalentă, era ceva! Şi nu numai. La Teatrul Bulandra, la Grădina Icoanei, Florian Pittiş ţineas un spectacol dumnezeiesc, „Poezia muzicii tinere”, o istorie a rock-ului, în special a celor 4 Beatles şi niciodată nu apărea în faţa publicului fără puloverul vişiniu cu litera „R” în piept. Iar încheierea era invariabilă: „Nu mai plânge, fată dragă, pân’ la vară nu murim!… Tot ce vă doriţi şi Rapidul în A!”
Aici era Rapidul. Aici şi în sufletul geamgiului Mincea, miticul şef de galerie de la tribuna a II-a. Evident, ştiam ce făceau băieţii lui în deplasări, aventuri epice care merită o carte, cum s-a venit pe jos de la Ploieşti, în 1967, anul naşterii mele şi al titlului lor, dar mai ales mă încânta felul în care galeria Rapidului o sprijinea pe cea a Craiovei şi întotdeauna şi oriunde în Bucureşti. „Între Ştiinţa şi Rapid / Legătură de granit!” sau „Rapid Bucureşti / Frate cu Craiova eşti!” răsunau în Ştefan cel Mare când Maxima se bătea la titlu cu Dinamo prin ’81, ’82 şi mai târziu… Era Rapid, veneau în ajutor rapidiştii… Apoi imnul, cel mai frumos dintre toate, auto-ironia la eşec, explozia din momentele crunte anti-sistem, mişto-ul fin, „Daţi-ni-l pe Valentin / Şi vi-l dăm pe Damaschin!”… Până la urmă Damaschin a ajuns la Dinamo şi nu la Steaua, în schimbul fiului lui Ceauşescu, dar în Giuleşti te simţeai liber! Iar asta era tot. Acolo s-a amendat înfiorătoarea cursă spre Gheata de Aur a lui Cămătaru, la un Rapid – Dinamo 5-4, „Vino, Cami, peste noi / Să ne dai şi golul doi!”… „Toni Polster, unde eşti? / Să vezi circul din Giuleşti!”…
…După Revoluţie n-au mai fost aşa. Dar bannerul pe care l-am văzut atunci, în ’77, e acelaşi, e acolo, e întotdeauna lângă ei şi pentru noi, restul lumii: „Rapid – poveste fără sfârşit!” Ceea ce era de demonstrat. Mă gândesc uneori că, de fapt, ei au fost poezia muzicii tinere.

Mi-e dor!

Mi-e dor de baietii cu care am crescut

Mi-e dor de bagabontii cu care m-am batut

Mi-e dor de prima zi de scoala

Mi-e dor de astia ai mei ,batranii de la tara .




Mi-e dor de mingea aia de 35 ovala,

Cu care incercam sa fac o braziliana

Mi-e dor de tribune pline pe stadione,

Dar nu-mi era dor sa strig iar, LIBERTATE!

Libertate pentru suporteri

Cand eram un pustan si-i vedeam marii peluzei, visam sa fiu si eu "smecher" intr-o zi, sa fiu printre cei din fata, care aprind torte, care fac deplasari, pe care toti ii privesc de jos. Era unul din visele frumoase ale copilariei mele. Si m-am facut mare... si am aprins torte si am facut spectacol pe stadion... si m-am lovit de abuzuri, de cacati in uniforme, de amenzi, dar tot o faceam! Era bucuria sufletului meu, bucuria weekendului mult asteptat. De astazi, ma vor lega! Ma vor lega pentru ce? Pentru ca imi iubesc echipa si iubesc spectacolul pe stadion? Mi-ati rapit ce iubeam mai mult pe lume, dar nici eu si niciunul nu va ceda! Si fara pirotehnie, gurile nu ni le ve-ti inchide. Stiti ce? Ma duc sa fac vreo 2, 3 oameni, poate cu putin noroc ii omor! Oricum, ma distrez, imi vor da maxim 3 ani cu suspendare! ;) Pe stadion ma vor lega pana la 5 ani!!! Pentru ce? Aaa, da, pentru o torta aprinsa!

IMPOTRIVA LEGII DRAGOMIR...legea 4

Întorcându-mă ieri de la Timişoara şi neavând ce face pe maşină, m-am pus să discut cu ai mei colegi de la birou despre legea 4, pentru a ajunge la concluzia că e aberantă. Trebuie însă luptat cu alte mijloace, pentru că pe judecători, procurori, parlamentari etc. îi doare în pulă de proteste pe stadioane, de golit peluze de alte chestii de genul, în principal pentru că oricum habar nu au despre ele. De asemenea, nici nu cunosc ca lumea legea aia.

În consecinţă, o să declanşez o campanie de conştientizare a mediului juridic despre aberaţiile din lege şi despre abuzurile care rezultă din aplicarea sa. O să scriu câteva materiale despre asta, poate organizez o conferinţă vedem...

Am însă nevoie de ajutor, de aia am făcut şi un topic nou. M-ar ajuta extrem de mult dacă aş reuşi să adun cât de multe procese verbale de contravenţie legate de această lege, precum şi cât de multe hotărâri judecătoreşti pronunţate în urma unor plângeri împotriva acestor procese verbale. De aia, vă rog pe fiecare dintre voi care aveţi aşa ceva să mi le trimiteţi pe mail la contact@raduchirita.ro . De asemenea, vă rog să apelaţi cu încredere la prieteni, cunoştinţe nu numai din Timişoara ci din toate peluzele pentru a strânge cât de multe astfel de documente.

Hai, o mobilizare, ca să putem face ceva în pula calului, că altfel stăm ca nişte proşti să ne-o dea jandarmii la bot.

Povestea lui Mos Nicolae

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor. De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata. Cine e Mos Nicolae? Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de Mos Neculai si pina la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca biruitor de popor ) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ierusalim

Povestea emoţionantă a celui mai longeviv şef de galerie din România

Constantin Mincea a fost cel mai longeviv şef de galerie din istoria unei echipe de fotbal din România. Asta a fost strigarea lui preferată timp de 32 de ani
Pînă în 2002, Rapid Bucureşti a avut un şef de galerie care a rezistat în fruntea tifosilor 32 de ani. Constantin Mincea. Geamgiul. A fost un personaj cu o poveste aparte. S-a impus ca lider al suporterilor prin felul lui deschis de a fi, pentru vocea lui teribil de zgomotoasă, dar mai ales pentru că întotdeauna a încercat să aplaneze conflictele, nu să le genereze sau să le escaladeze.

"La noi nu se ceartă nimeni"
A murit la 63 de ani, în 2005, din cauza cancerului. Chinuit de boală, lăsase tribuna Giuleştiului încă din 2002. A avut însă răgaz să explice dragostea pentru Rapid nepoţilor şi copiilor lui. "Tata a fost 32 de ani şeful galeriei. M-a luat de la 6 ani în Giuleşti. Noi, susţinătorii Rapidului, am înfiinţat prima ligă a suporterilor din ţara asta", povesteşte mîndru Butelie, fiul lui Constantin Mincea. El a preluat galeria pînă în 2004. Atunci a venit rîndul lui Gheorghe Corsicanu. "La noi nu se ceartă nimeni. Să se înţeleagă asta. Au fost alegeri şi a venit rîndul lui Gigi atunci. Azi e Bulgaru, un băiat tînăr, isteţ, care ştie să fie lider şi să conducă grupul", explică Butelie. Are 44 de ani şi duce mai departe afacerea familiei: prăvălia în care vinde geamuri şi oglinzi
Cristi Bărbosu înainte de Mincea
Nepotul lui Constantin Mincea are 18 ani. Pare însă din cu totul altă lume. Doar îşi vizitează tatăl la prăvălie. E un puşti din era nouă, dar şi-a amintit poveştile bunicului: "Sînt rapidist. Normal. Am fost interesat să aflu mai multe despre pasiunile bunicului meu. Ştiu că înaintea lui, şef de galerie la Rapid era Cristi Bărbosu", a povestit Robert Mincea. Tatăl lui l-a completat. "Ştiu şi cum a preluat tata galeria. Pe Bărbosu l-au arestat la un moment dat, cînd galeria Rapidului făcea o deplasare la Braşov. Erau în gară. Văzînd asta, mulţi dintre ei au vrut să se întoarcă acasă. Le era frică să mai plece singuri. Atunci tata i-a adunat pe toţi şi le-a spus: «Urcaţi în tren! Nu lăsăm echipa la greu! Nu ni se întîmplă nimic»! Şi de atunci el a rămas".

"În deplasări, noi împărţim bucata de pîine"
Dar care sînt criteriile după care se alege un şef de galerie? "Păi, în primul rînd să ai calităţile unui lider. Să fii popular. Să ai o voce baritonală. La noi nu există duşmănie. V-am spus că acum şeful galeriei e Vali Bulgaru. El trebuie să respecte generaţiile, aşa cum şi face, pentru ca şi noi s-o respectăm pe cea tînără. Asta e un fel de tradiţie la Rapid. Nu vedeţi că la noi e o singură ligă a suporterilor. La alte cluburi sînt cîte două sau trei. La noi, să fim uniţi e cel mai important. În trenuri sau la deplasări, cînd unul are o bucată de pîine o împarte la toţi". Da, dar au fost cazuri destule în care suporterii Rapidului au fost agresivi. Mincea a răspuns sincer. "Ştiu, dar să ştiţi că nu există pădure fără uscături. Cei care fac asta se autoelimină. Rapid a intrat în era modernă şi în ceea ce-i priveşte pe suporteri"
" De Rapid şi de porumbei tata nu s-a despărţit niciodată!"
Fiul lui Constantin Mincea a povestit cum a devenit tatăl lui şef de galerie la Rapid şi cîteva întîmplări trăite alături de el

- Prin 1999 am făcut un interviu cu tatăl tău. M-a dus undeva unde ţinea porumbei.
- După Rapid, porumbeii erau a doua lui mare dragoste. Nu-i mai avem. Adică sînt tot pe strada Mărgeanului lăsaţi în grija unui prieten de-al lui.

- Era impresionantă dragostea lui pentru păsări.
- Petrecea zile în şir acolo. Mergea la competiţii cu ei. Dar asta cînd n-avea Rapidul nevoie de el.

- Care era strigarea lui preferată pe stadion?
- Multe, dar cel mai mult îi plăcea asta: "Un strigăt din vechea Troe!" Tribuna îi răspunea: "Ahooeee!" El continua: "Pentru faima lui Dan Coe". "Ahoe!"
Săltat de securitate


- Dar acum, versurile cîntecelor voastre cine le face?
- Noi sîntem cei mai buni poeţi. Noi le facem, cînd stăm la o cafea sau la o bere.

- A fost vreun moment în care tatăl tău a avut probleme cu autorităţile comuniste?
- Urma să jucăm cu Victoria. Stăteam cu tata la prăvălie şi la un moment dat a venit maşina Securităţii cu un miliţian. Aşa se întîmpla înainte de meciuri d-astea. Îl prelucrau autorităţile. Să nu iasă scandal.


Cioară cu suflet de porumbel


- Şi?
- A primit o propunere atunci care l-a şocat. Miliţianul i-a zis că şeful lui, un general, i-a promis că-i face prăvălie în centru, că îi dă tot ce vrea numai ca el să facă galerie pentru Victoria. Să-şi schimbe echipa.

- Şi ce a răspuns Mincea?
- Nu! Nu vă supăraţi. Dar indiferent ce mi s-ar întîmpla, de Rapid şi de porumbei eu nu mă despart niciodată. Puteţi să-mi faceţi ce vreţi.

- Era un om deosebit. Ştiu că i-am cerut voie să dau un titlu mai altfel în revista ProSport Magazin. Zic: "Nea Mincea, sper să nu te deranjeze, dar titlul materialului pe care l-am făcut astăzi cu dumneata va fi ăsta: «Cioară cu suflet de porumbel!» I-a plăcut. Mi-a răspuns: "Da, domnule! E frumos! E aşa cum sînt eu!"
Valentin Ceauşescu: "Cine e grasul ăla?!"
Butelie şi-a amintit un episod legat de familia Ceauşescu: "Rapid juca împotriva Stelei într-o semifinală de Cupă. Meciul s-a ţinut în Regie. Steaua n-avea suporteri. Ţineţi minte. Băgau în tribune soldaţi în termen. Aşa şi în Regie. Cîteva rînduri de soldaţi şi noi, mulţimea de suporteri ai Rapidului. Ţin minte că tata era înconjurat de miliţieni pentru că Valentin s-a enervat cînd l-a văzut cum conduce suporterii: "Cine e grasul ăla?! Aveţi grijă cu el. Să nu iasă scandal sau să strige ceva urît". La două zile după meci, tata a primit ordin de concentrare în armată pentru două săptămîni", şi-a amintit Mincea.

Poveşti din galerie
Mincea îşi aminteşte: "Eram la Scorniceşti. Rapid ataca, adică era în careul adversarului şi deodată l-am văzut pe arbitru că fuge şi indică punctul cu var din careul nostru. A dat 11 metri pentru ei. Eram stupefiaţi. N-aveam ce face". Altă întîmplare: "Jucam la Tîrgovişte. Era 1-0 pentru ei, apoi am egalat imediat. Din senin, un ţigan de la ei a venit în faţa noastră şi a început să strige: Să tacă toba! La noi, fără tobă nu există, nu tace niciodată, numai că atunci, băiatul care bătea în ea a fost înjunghiat pe la spate".


"Să nu uite nimeni că Rapid este singura echipă din România care la un meci în deplasare a avut 10.000 de suporteri. E vorba de acel meci blestemat de la Craiova, cînd antrenor era Mircea Lucescu"
Mincea

"Suporterii Rapidului au fost primii din România după '89 care au plecat într-o deplasare externă. Am fost 100 de oameni la Milano, la meciul cu Inter. Meciul s-a terminat 1-1. Pentru noi a dat gol Andrasi"
Mincea
"Galeria Rapidului se potrivea în altă parte"
Scriitorul şi jurnalistul Radu Călin Cristea a făcut programul de meci pentru partidele Rapidului începînd din 1982. După 1990 a lucrat la Radio Europa Liberă, ca realizator al emisiunii "Actualitatea Românească"

- Credeţi că Mincea a fost cel mai longeviv şef de galerie din istoria unui club de fotbal din România?
- Da. Adică eu n-am mai auzit sau n-am mai cunoscut pe cineva care să conducă atît de mult timp un grup. Nu era altul de talia lui.

- Cum v-aţi angajat la Rapid?
- Terminasem filologia şi un prieten mi-a zis că au nevoie de cineva care să le facă programul de meci. Eu eram rapidist de mic.

- A fost nevoie de vreun concurs?
- Nu! A fost nevoie să-i conving că sînt rapidist cu adevărat. M-au pus să le spun echipa din 1967. Am turuit-o şi m-au angajat pe loc.
"Dan Constantin cenzura programul de meci"


- În programul de meci scriaţi ce voiaţi sau exista cenzura?
- Nu! Eram cenzurat! Le era mare frică de galeria Rapidului. Cel care ne cenzura lucrează astăzi în presă la Jurnalul Naţional. Dan Constantin se numeşte. Lucra la Comitetul Municipal de Partid. Dar n-am avut niciodată probleme cu el.

- În ce consta cenzura acestuia?
- În primul rînd, se uita cu lupa pe la poze să nu existe vreo pancardă pe care să scrie "Jos Ceauşescu!". De asta era obsedat: să nu se ia cineva de tovarăşul Ceauşescu.

- Cum caracterizaţi dumneavoastră galeria Rapidului?
- E un fenomen fabulos. E o galerie care a ales să se exprime moderat şi în momente de criză. Şi asta înseamnă enorm. În perioada romantică avea un umor nebun, dar şi curaj fabulos.


"Cine ne-a băgat în B, Ceauşescu PCR"


- Aveţi exemple?
- Jucam cu Dinamo, pe Giuleşti. S-a terminat 4-3 pentru noi şi Cămătaru trebuia să dea două goluri ca să cîştige Gheata de aur. Tot stadionul şi-a dat seama de aranjament, iar galeria s-a descălţat şi cu pantofii în mîini toţi cîntau: "Gheata de aur pluteşte uşor" ca "barca pe valuri pluteşte uşor"

- Şi curajoasă?
- N-aţi auzit de scandarea: "Cine ne-a băgat în B, Ceauşescu PCR!" Trebuia să fii nebun să ai curaj să strigi aşa ceva atunci.