Un simplu meci

Si uite asa ne intoarcem de Acasa suparati, dezamagiti ca echipa nu merge si ca nu ne mai aduce bucuria cu care ne obisnuise frecvent. Discutii aprinse au loc ca de fiecare data in incercarea de a gasi un vinovat pentru esec. Da, am luat un punct, insa precum o femeie care simte atunci cand este inselata asa si noi, suporterii cu trupu` si sufletu` nu doar din spatele unui ecran, simtim ca ceva e neinregula cu echipa noastra, ceva nu merge bine. Insa noi suntem acolo indiferent de ce se va intampla. Sustinem echipa, asta muncitoreasca .. buna sau rea e a noastra. Daca aveam si noi acces la butoane, daca ne sponsoriza si pe noi macar una din puterile statului poate soarta galeriei ar fi fost alta: eram si noi impartiti in mai multe grupulete, veneam la meciuri doar pentru bani, sa ne aratam Fredurile, Lacosturile sau sa ne aratam noua pereche de blugi. Nu cred ca in ultima perioada a fost vreo echipa sa mai aiba stadionu` plin, asa mic cum e, indiferent de locul echipei in clasament. Chiar a fost o surpriza sa vedem cum cainii si-au onorat toate biletele primite si chiar au incercat sa se auda. E adevarat, cel mai tare s-au auzit dupa finalul meciului, insa trebuie sa-i intelegem. Pentru noi nu e doar o echipa de fotbal. E un sentiment, a devenit un mod de viata. Muncim mai cu spor cand ne gandim ca vine weekendu` si ca o sa fim iar in peluza vreunui stadion, desi ne certam cu sefu sau ne dam demisia. Detalii care nu conteaza. Ne deosebim de voi prin faptul ca noi ne dedicam 100%, si fara sucurile acidulate pentru care se bat alti. Chiar daca avem cele mai scumpe abonamente noi tot venim la meciuri, chiar daca voi aveti deplasarile organizate si platite noi tot suntem prezenti in numar mai mare. D-aia eram mai multi in B desi echipele astea politice castigau cupe si ce mai vroiau ele. Noi o facem pentru Rapid, nu pentru laude, nu pentru faima, nu pentru bani. Rapid ocupa primul loc in viata noastra si cand zicem ca el este “TOT ce-am iubit si vom iubi pan’ la moarte” noi chiar credem asta, nu e doar o rima.Acum urmeaza Bistrita,sa ne vedem cu bine acolo:)

Viata de Noapte

Lumea are in general mai multe fete, insa eu o sa ma refer strict la doua. Una dintre ele, este cea din cursul saptamanii. Aunci cand toata lumea se trezeste dimineata, blesteama tot ce-i iese in cale, de parca asta i-ar aduce cateva de minute de somn in plus. Oameni mohorati, cu riduri multe, cearcane negre si suspine la tot pasul. Asta e tara noastra in astfel de zile. Cealalta masca pe care o preferam, e atunci cand intram in spectacolul oferit de viata: cu hainele de duminica pe noi, parfumati, frezele cele mai in trend, ne-ascundem ridurile si suntem cei mai frumosi. Gata! Plecam in oras. Plaja de optiuni e imensa: de la a ramane la coltul blocului cu baietii, la cluburi selecte. Noi de obicei preferam categoria de mijloc – uneori alegem si coltul blocului, insa de cateva ori pe luna (de obicei dupa vreo combinatie reusita sau in ziua de salariu), ne permitem sa exploram si noi “viata de noapte”. Depinde de noi, pe ce sezlong vrem sau ne permite buzunaru` sa ne asezam. Sa pleci cu RATB in club?! Neah. Taxiu` nasule. Dupa ce se strange gasca, o urnim spre destinatie. Si de aici incepe weekendul pentru noi. Cateodata mai apelam si la multivitamine(fara legale) ca sa intram in atmosfera, alteori, deja o avem inca de la momentul intalnirii. Ajunsi in club, primu` lucru o analiza scurta a populatiei. Apoi gasim si noi un loc, bautura si avem tot ce ne trebuie. Unii sunt cu ochii doar dupa bagaboante, altii prefera ringu` de dans. Insa pana acolo, alcoolu` trebuie sa-si faca efectu`. Anturaj cu japca nu cautam. Suntem finuti, insa daca vreun dusman isi face aparitia, avem privirea ca pisica. Si incepem bem .. si bem .. si tot bem. Pana incepem sa simtim tupeu` uracanduni-se la cap. Atunci ne permitem orice: nu mai avem inhibitii sau timiditate. Aruncam ochii dupa tarfe. Tine, sau nu tine vrajeala? Uneori se mai fac si pariuri. Distractia e in toi. De obicei, pica doar alea aventuriere, care-si doresc ce ne dorim si noi: o noapte si-atat. Nu vrem femei prea tunate, care intai pipaie buzunaru`, nici strambe care sa atarne dupa noi la infinit. Cautam fete ingrijite, nu neaparat maxim de frumoase, care sa fie la fel ca noi: sa le placa viata. Insa dimineata, fetele, unele vor si cate-o manea. La betie nimeni nu mai tine cont de nimic. Da, e mai frumos sa zici ca nu asculti, ca lumea judeca dupa aparente. Riscam: ne suim intr-un taxi si aia e. Bem iar si iar si iar. Nici muzica n-o mai auzim. Femeia ni se pare superba acum. N-avem griji. De probleme ne ocupam maine. Avem treaba. Acasa ajungem cu sau fara fata. Insa tot ce vedem e patu`. Indiferent de modul de folosire. Cand ne trezim nu mai stim nimic, sau asta vrem sa dam impresia. Fata rareori mai e cu noi. Cateodata mai ramanem si fara bani ca asta e riscu`. Si astea-s noptile bucurestene. Femeile stiu ca cel mai usor agata baietii in club, prin miscari lascive, prin zambet, prin gesturi. Ele stiu ca noi intotdeauna platim ca sa le avem. Chiar daca o scoti la suc, chiar daca ii dai banii personal. Ele profita de faptul ca avem nevoie de ele. Dar totusi ne place.

Mai sunt cateva zile si-ncepe

Mai sunt cateva zile si-ncepe. Insa zilele astea ni se par infinite. Emotia a pus stapanire pe noi si toti visam cum o sa fie anul asta pentru ceea ce iubim cel mai mult. Parca abia acum ne trezim din betiile trase de sarbatori si realizam ca trebuie sa ne revenim un pic. Incepe isteria. De cand am auzit ca abonamentele s-au pus in vanzare am constientizat ca mai e putin. “Cand bateam mingea in preajma Giulestiului calcam cu toti altfel, parca mai pe varfuri” zicea candva marele Ilie Nastase. Asa calcam noi. Cand coboram din cunoscutul tramvai 11 si facem primul pas pe 9 mai, genunchii ni se indoaie de la jumatate. Incepem sa auzim cantece de la veteranii care intotdeauna vin mult mai devreme. Zambim. Ne luam alt mers. Parca plutim. Ne e drag cand ii vedem pe toti purtand culoarea visinie. Dupa obisnuitii nervi de la intrare pentru ca nu merg niciodata toate intrarile, tot ceea ce este rau lasam acolo. (mai putin in meciurile cu spurcatii si cainii). E locul in care nimic nu ni se poate intampla, in care Rapidul ne devine mama, tata, sora sau frate. De sus, marii ingeri ai Rapidului, Dan Coe, Florian Pittis, Sandu Neagu si multii altii, ne vegheaza neincetat. Cand arbitrul o sa fluiere startul partidei, imnul o sa zguduie stadionul. Vocile a mii de oameni o sa se auda ca una singura, iar Bulgaru` o sa ne priveasca cu mandrie ca ne are. Ne simtim frumosi cand suntem laudati si cand vedem incercarile esuate ale mass-mediei de a ne denigra in fata impatimitilor cetateni din fata televizoarelor. Ce nu ne doboara, ne face mai puternici, iar noi devenim din ce in ce mai daruiti fenomenului. Si acum cand scriu, ma cuprinde tremuratul. E o stare inexplicabila. Iubirea si devotamentul nu se pot explica in cuvinte. “Pentru mine, Rapid este Tot ce-am iubit si voi iubi pan` la moarte. Noi steagul jos nu-l vom lasa, zi si noapte pentru Rapid noi vom canta.”

Asa e El

Si uite ca totusi amintirile raman. Ne-amintim cu placere de vremurile in care copilaria ne-o petreceam pe-afara. Da, obiceiurile astea ne-au ramas inca, pentru ca asa am fost crescuti. Ne-am trait copilaria reala, nu virtuala. Stim sa zambim la un rasarit de soare si sa ne bucuram de zambetul unui copil. Cateodata ne lipseste acel “MAMAAAA” auzit de tot blocul cand o strigam pe fiinta cea mai draga sa ne arunce un sandvis pe geam dupa atata joaca, si ca ne era lene sa mai urcam scarile pana sus, cand de fapt nu vroiam sa pierdem niciun minut de joaca. Deh, p-atunci nu erau electronicele in floare. Si totusi, inca supravietuim. Ne-am adaptat conditiilor impuse de cei cu bani care profita tot dupa urma noastra. Toti visam in viitor. Insa, uneori ne aducem cu drag aminte de trecut si suntem fericiti pentru ca am putut sa traim si altfel. Macar copilaria ne-am trait-o altfel, asa cum am vrut noi, nu cum ne-a fost impusa. Toti care-am trait atunci, avem semne in genunchi de la cazaturile banale pe care le luam. Insa vremurile astea sunt demult apuse. Doar noi intre noi ne intelegem, copiii de acum rad cand ne-aud si nu-si pot imagina viata fara ceea ce au acum. Inca ne faceam retele ilegale, insa aveam o limita. Singurul lucru care n-o sa moara pentru noi, e Rapidul. Indiferent daca e 1923 sau 2011 el continua sa fie asa cum a fost intotdeauna: sa ne duca pe culmile gloriei sau pe marginea prapastiei. Asa e El si noi ne scoatem palaria in fata sa. El e cel care ne-a invatat sa iubim si sa traim cu adevarat. Pentru el, facem sacrificii.

Ne ramane totusi o alinare: Rapidul

Cand deschidem ochii pentru prima oara, toata lumea ne ureaza noroc,sanatate,bani. Insa, cateodata, unele dintre ele ni le facem cu propriile maini. Desi, de cele mai multe ori cadem in ispita si nu mai suntem rationali cand ne-ndragostim sau cand banii ajung sa fie un motiv pentru care traim, cadem prada disperarii care ne impinge sa facem anumite lucruri care inainte ni se parea absurd si mult prea iesite din comun. Nu putem gasi o explicatie pentru faptele noastre, iar cand ne trezim la realitate, primul lucru care ne vine in minte este sa-I gasim vinovati pe cei din jur, evitand de fapt sa ne dam seama ca noi suntem cei din vina carora directia de mers s-a schimbat. Si astfel, ajungem sa ne inraim cand vedem ca lumea profita de bunatatea noastra, arunca cu vorbe false, se folosesc de noi pentru a-si atinge scopurile, iar noi avem doua optiuni: resemnarea sau razbunarea. De cele mai multe ori, o alegem pe a doua, pentru ca vrem sa-I facem pe ceilalti sa simta ceea ce simtim noi. Se zice ca indiferenta este cea mai buna arma, insa este extrem de rar folosita. La un moment dat ajungem sa ne inchidem in noi, facandu-le rau si celor din jur. Familia este cea care sufera cel mai mult de pe urma greselilor noastre pe care uneori ni le asumam, sau poate nu. Apoi ne apar alte oportunitati. Noi riscam iar si iar .. si ne ardem, iar si iar .. Insa, ne incredem iar. Ne apare o persoana alaturi de care vrem sa incercam iar, insa exact atunci cand ar trebui sa ne purtam frumos, facem opusul si realizam ca pierdem pe cineva care merita cu adevarat. O mare bucata de timp suntem orbi, si nu stim sa deosebim raul de bine. Ne ramane totusi o alinare: Rapidul. El ne provoaca lacrimi de fericire sau de tristete, insa stie sa ne ofere si un zambet. Insa toate astea sunt sincere. Atunci sunt putine moment cand suntem noi insine si lasam la o parte masca pe care cu totii o purtam zilnic, vrand sa parem ceea ce nu suntem de frica de a nu fi acceptati pentru trecutul sau defectele noastre. Rapidul e pur, curat. E alinarea noastra in zilele cu vreme posomorata si e cireasa de pe tort cand suntem in varf si avem motive pentru care zambim. Rapidul e laptele si mierea. Viata ne ofera lamaia.

Un vis, un inceput, o raza de soare

Stau si ma gandesc uneori ce scurta e viata unui om! Viata fiecaruia e precum o stea. Inceputul e cand apare pe cer, cand straluceste precum un soare pe cerul senin ori innorat, iar maturitatea cand incet se topeste, dispare neajutorata precum palpairea unei lumanari. Dar parca mai frumos e cand straluceste, cand are putere, acea parte a vietii numita copilarie.

Nu e om cel ce o data in viata sa nu a stiut ce inseamna sa fii copil, nu a facut lucruri specifice copilariei si nu a stiut sa pretuiasca scumpa sa copilarie!

Copilaria se caracterizeaza prin jocuri, zambete, zile de sarbatoare si soare.

Pentru fiecare copil, zilele de sarbatoare sunt un mic colt de Rai. Atunci toti prichindeii se intalnesc cu alti tanci de seama lor, merg de mana cu bunicuta la biserica si afla ce inseamna surasul.

De Craciun, in fiecare an impodobesc bradul. Puzderii de stele si stelute atarna gingas pe ramurile verzi. Globuri de cristal, ghirlande colorate parca toate imi indulcesc viata. Varful in fiecare an este impodobit cu un inger, un inger superb cu cativa crini in mana. Intotdeauna m-a fermecat, poate cu lacrimile sale precum o perla, sau cu zambetul sau unic.

Si Pastele este o sarbatoare pretuita. Ea este caracterizata prin prospetime si inviere. La biserica mii de oameni aprind lumanari ce danseaza feeric. Se aduc oua rosii si se ciocnesc cu veselie:
- Hristos a inviat!
- Adevarat a inviat!

In fiecare an, de Pasti, privesc apusul fermecator. Parca se scurge domol intr-o
calimara, iar apoi natura il picteaza din nou ca un zeu pe cerul senin.

Toti copiii intampina veseli Pastele. Doar el aduce primavara si, cu ea, soarele ce ne incalzeste.

In Padurea Argintului, un loc fermecator datorita frumusetilor sale, este un lac de cristale. In caldura soarelui nuferi de aur se rasfata.

Aceasta padure de basm este locul meu de joaca. Razele soarelui scapatau prin frunzisul des. Era parca un vis.

Reteta pentru o copilarie frumoasa: se pune o raza de soare, o petala de trandafir, o stea stralucitoare, o picatura de ploaie, cativa fulgi de nea, un curcubeu, un camp inverzit, o mare nesfarsita, cantecul duios al mamei, vorba inteleapta a bunicii, apoi se amesteca totul cu zambetul tau cristalin!

Zambetul copilului e primul sau succes.

Frumusetea.Nebunia. Resemnarea?

Daca soarta Rapidul ar sta doar in mainile ‘’frumosilor nebuni ai Giulestiului’’, cu siguranta am fi fost demult cei mai longevivi campioni. Dar aceste lucruri nu depind de cei care sunt in stare sa-si puna sufletul pe tava, in toata aceasta nebunie.

Cand Sumudica a venit la Rapid sa antreneze, am crezut ca nimic nu mai poate stapani fuvoiul, devotamentul si pasiunea acestui om, din fiecare meci. Iar Sumudica nu a fost singur. Pe langa el au stat, permanent, suporterii care indiferent de situatie au reusit sa completeze acel intreg al Giulestiului, desi multe parti din el lipseau.

Din pacate, suntem, din nou, martorii unui film vechi? Sumi se plange ca Rapidul sta pe loc, nu face niciun transfer. Apar, din nou, fel de fel de tensiuni menite sa desurubeze ceva din mecanismul acesta care mergea cat de cat bine, si care ne ajuta sa ne pastram vie speranta pentru 2011. Incet, incet acele sperante se prabusesc pentru ca nicio miscare nu se intrevede. Vremea trece, am intrat intr-un alt nou an si am ramas pe loc, suntem oarecum impietriti. Se pare ca desi avem cel mai mare posibil rapidist antrenor, lucrurile nu stau asa cum ne-am dorit. Presa este plina cu problemele de la Rapid. Jucatorii nu si-au primit salariile, spun ca s-au saturat de aceasta situatie, intr-un cuvant, inainte de toate, banii sunt pusi in fata. Iar atunci cand punem banii mai presus de toate, stim ca Rapidul se blocheaza. Nu mai functioneaza …

Sa spun ca ar trebui sa ne resemnam de pe acum, ar fi revoltator pentru noi. Poti sa spui orice, dar ca rapidistii nu mai pot depasi momentele grele, asta nu, niciodata! Rapidul e menit sa se ridice si sa reuseasca lucruri surprinzatoare, mai ales, acum, cand un luptator si un alt mare rapidist, Pancu, s-a reintors. Imi amintesc de un mesaj al galeriei rapidiste adresat lui Pancu: ‘’Dragostea ta nu se poate cumpara’’. Revad poze sugestive cu el si realizez cum numai strigatul sau de indarjire ar putea sa faca totul. Insa nu totul depinde doar de strigatul lui Pancu sau de nebunia lui Sumudica din fiecare meci, de la marginea terenului. Nici chiar de atmosfera magnifica din tribune. Toate acestea pot fi niste lucruri expirate in zilele noastre, cand banii reprezinta scopul suprem.

Cei care si-au pus mana pe inima in fata galeriei au primit demult un loc de cinste in constiinta noastra. Fie ca au plecat, fie ca, in prezent, sunt aici sau ca au revenit, ei raman exemplele vii ale iubirii pe care Rapidul o ascunde in cea mai adanca zona a sufletului. In locul din care nu mai poate evada, imbatraneste odata cu noi si mereu se revolta. Si chiar daca frumusetea si nebunia nu pot aduce un nou titlu in Giulesti, nu ne ramane decat sa fim parte din aceste doua elemente care pentru adevaratii rapidistii, da, chiar inseamna totul …